Supa de pui vietnameza
Retete asiatice Retete cu carne de pui Retete de supe si ciorbe
Pho Ga, este o supa de pui aromata si racoritoare. Se prepara in mod asemanator cu supa de pui de la noi, doar ca pe langa zarzavaturi se adauga multe arome specifice bucatariei vietnameze: ghimbir, cuisoare, coriandru, sos de peste ... Iar la servire mai pluseaza cu menta, busuioc, ceapa verde si ardei iute.
* prima varianta a retetei am publicat-o in 2010
Ingrediente
1 pui (cca 2.5 kg; preferabil pui de casa)
2 cepe medii
3 morcovi
1 bucata mare de ghimbir (50 gr)
3 cuisoare
2 linguri coriandru boabe
1 1/2 linguri sos de peste
1/2 legaturica patrunjel (sau coriandru)
sare
Pentru servit
taitei de orez (cca 60 gr la 2 portii)
ardei iuti rosii
ceapa verde
frunze de menta sau busuioc
patrunjel/coriandru tocat
felii de lime
- Ceapa si ghimbirul (necuratate) se coc pe o plita incinsa sau in cuptorul incins la 220C, cca 15-20 minute. Ceapa se taie apoi in doua (se lasa coaja) si ghimbirul se taie felii groase.
- Boabele de coriandru se prajesc intr-o tigaie mica pana se rumenesc usor.
- Puiul portionat (obligatoriu pieptul sa fie separat de restul) se spala bine in apa rece. Se pune apoi la fiert (exceptand pieptul) intr-o oala incapatoare impreuna cu 3 litri de apa. Se aduce la fierbere si apoi se da focul la mic, apa doar sa bolboroseacsa usor. Se fierbe asa cat timp supa face spuma deasupra. Spuma se curata mereu in acest timp (va dura 30 minute).
- Cand vedeti ca nu se mai face spuma, adaugati in supa pieptul, morcovii taiati in 2-3 bucati, coriandrul boabe, cuisoarele, ghimbirul, ceapa si patrunjelul. Adaugati si 1 lingura rasa de sare. Lasati sa fiarba in continuare la foc mic inca 30 minute, dupa care scoateti pieptul.
- Supa o lasati sa mai fiarba inca 1 ora dupa ce ati scos pieptul, tot la foc mic.
- Pieptul scos il treceti sub jet de apa rece pana se racoreste, apoi il tineti acoperit cu folie pana la servire.
- Strecurati supa printr-o strecuratoare cu tifon. Puneti bucatile de morcovi inapoi in supa.
- Cand carnea din strecuratoare se racoreste o curatati de pe oase, o rupeti fasii si o mutati langa pieptul de pui pe care il taiati felii subtiri.
- Adaugati sosul de peste in supa strecurata si apoi o gustati de sare, adaugand daca mai trebuie.
- Servire: in boluri se aseaza taietei de orez fierti conform instructiunilor de pe pachet. Deasupra se aseaza bucati de carne si morcov, apoi se toarna cateva polonice de supa fierbinte, cat sa acopere tot.
- In boluri/farfurioare mici puneti patrunjel tocat, frunze de busuioc si menta, felii de lime, ardei iuti taiati felii subtiri si ceapa verde taiata rondele, astfel incat fiecare sa isi poata garnisi supa cu ce si cat doreste.
Comentarii (5)
laura acum 13 ani - 24 Noiembrie 2011 19:39
am sa incerc si eu supa vietnameza sper sa fie buna :) :)Solomon acum 7 ani - 20 Ianuarie 2017 14:39
Delicioasa,am pus 4 stelute anason. A iesit foarte gustoasaIoana acum 7 ani - 26 Ianuarie 2017 09:31
Solomon, sa-ti fie de bine!LUK acum 5 ani - 6 Februarie 2019 21:01
Miraculoasa lucrare,am pus carne de curcan in loc de pui...si a iesit superThank`s
Olga acum un an - 4 Octombrie 2023 13:54
SOOOOOOO GOOD!!!Lasa un comentariu
Cele Mai Populare
Salam de biscuiti
Papanasi
Ciocolata de casa
Tocanita de cartofi
Gomboti cu prune
Mancarica de mazare cu carne de pui
Ciorba de perisoare
Supa de pui cu galuste de gris
Aripioare picante KFC
Tocanita din carne de porc
Ca sa primesti cele mai noi retete prin email